
Citeste mai multAstăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
Citeste mai mult“Putin imi pasa ce se va intampla cu mine. Nu mi-e teama. Lumea trtebuie sa stie adevarul.”, spune generalul Gusa intr-un interviu publicat de Pavel Corut in ultima sa carte – “Sa te nasti sub steaua noastra”. “Exista documente pentru afirmatiile pe care le voi face. Pe 23 decembrie am discutat cu generalul Mihail Moisev, seful Marelui Stat Major al Armatei sovietice, i-am refuzat ajutorul.”
Pentru români, totdeauna comunismul a fost un lucru străin de sufletul lor, atât ca ideologie, cât şi ca regim politic. În partidul comunist din România, înainte de 1944, nu s-au încadrat decât foarte puţini membri, mai toţi fiind de origine etnică străină. Partidul Comunist a fost impus la guvernare de armata sovietică şi apoi de forţa celor mai declasaţi indivizi din societatea românească: Securitatea. Românii au ieşit din ce-al doilea război mondial ca popor învins şi tratat ca atare, şi de sovietici, şi de democraţiile apusene. Jertfele poporului împotriva Germaniei naziste au fost zadarnice. Soarta României, ca de altfel şi a celorlalte ţări vecine, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, a fost pecetluită, fără drept de apel la masa tratativelor, încă înainte de terminarea războiului.
Citeste mai mult